Şedinţele Consiliului şi Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Data: 27 Ianuarie 2018

La Sala de şedinţă a complexului bisericesc „Peregrinus”, din cadrul Schitului „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, s-au desfăşurat, joi, 25 ianuarie, lucrările Consiliului eparhial şi ale Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Membri clerici şi mireni, care fac parte din Consiliului eparhial, s-au reunit pentru a dezbate ordinea de zi stabilită pentru ședința de la începutul anului, cu privire la chestiuni legate de partea juridică, economică și patrimonială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

După această şedinţă de lucru, membrii Adunării eparhiale s-au întrunit pe comisii de specialitate, conduse de către părinţii consilieri, care au prezentat îndeaproape rapoartele generale ale anului 2017.

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de Te-Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile ce au fost revărsate asupra Eparhiei Alba Iuliei şi asupra preoţilor, monahilor şi credincioşilor din cuprinsul ei. Apoi, ierarhul a adresat un cuvânt de bun venit membrilor acestui organism eclesial deliberativ și, în calitate de președinte al Adunării eparhiale, a preluat conducerea evenimentului.

În continuare, părintele consilier administrativ-bisericesc Eugen Moldovan a prezentat raportul general al sectorului pe care îl conduce, arătând cele mai importante momente din activitatea ierarhului, desfăşurată în anul trecut, situaţia canonică și juridică a clericilor şi a monahilor din cadrul Eparhiei, precum şi unele probleme care s-au ivit în decursul anului 2017. După aceea, părintele consilier economic Rafael Orzeiu a prezentat succint raportul sectorului de resort, în care a expus numeroase date tehnice, lucrările care s-au executat în anul precedent, precum şi bilanţul financiar-contabil la finalul anului 2017.

Părintele consilier cultural Oliviu Botoi a evidențiat programul cultural-educațional și misiunea socio-mediatică ale Arhiepiscopiei. În referatul structurat în 12 puncte, acesta a prezentat activitatea celor două școli teologice (Seminar, Facultate), a Departamentului de tineret, a Biroului de cateheză parohială, a Editurii „Reîntregirea”, a Radioului „Reîntregirea”, a Biroului de presă, a Bibliotecii Arhiepiscopiei, a muzeelor coordonate, precum şi aspecte referitoare la tematica conferințelor pastoral-misionare, relațiile ecumenice, pictura bisericească și activitățile culturale din cuprinsul Eparhiei.

Părintele consilier Nicolae Ignat a prezentat misiunea pe care sectorul social-filantropic o desfăşoară în cele 10 protopopiate ale Eparhiei, prin cele 95 de servicii sociale distincte. Prin această infrastructură socială, s-a oferit sprijin permanent unui număr de 3249 de persoane, iar ajutoare financiare și materiale ocazionale s-au acordat unui număr de 11333 de persoane.

În continuare, au fost luări de cuvânt din partea membrilor Adunării eparhiale și a in­vi­taților: Sorin-Valerian Chirilă, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Alba, pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie din Alba Iulia, pr. Iulian Suciu, pr. Vasile Benchea. Apoi, rapoartele prezentate de către părinții consilieri eparhiali au fost votate în unanimitate.

La finalul acestei reuniuni anuale, IPS Arhiepiscop Irineu a mulţumit tuturor clericilor și mirenilor din cuprinsul Eparhiei, asigurându-i de „dragostea părintească și de rugăciunea necontenită în care îi poartă mereu”. Ierarhul a felicitat „efortul tuturor în slujirea Bisericii străbune și a patriei noastre”, îndemnând la vegherea asupra unității de credință și de neam.

„În urma prezentărilor realizate de către părinții consilieri și în urma aprecierilor venite din partea membrilor Adunării eparhiale s-au confirmat interesul şi bucuria pentru împlinirea eficientă a activităţii pastoral-misionare şi cultural-sociale în acest spaţiu transilvan. Clericii şi mirenii Eparhiei noastre sunt conştienţi că Biserica e chemată să exercite slujirea sfântă într-un timp de criză economică, dar mai ales morală. De aceea, ei se străduiesc să fie mâinile întinse ale lui Hristos în această lume”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.