Sediu nou pentru Autoguvernarea Românească Locală din Megieşhaz
Autoguvernarea Românească Locală din Megieşhaz (Medgyesegyháza), judeţul Bichiş (Békés) - Ungaria, are un nou sediu. Acesta a fost sfinţit miercuri, 21 ianuarie, de Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, informează Biroul de presă al eparhiei. La slujba de binecuvântare a noului sediu au participat clerici şi reprezentanţi ai Consulatului General al României de la Gyula şi Seghedin, ai Autoguvernărilor pe Ţară a Românilor din Ungaria şi ai altor autorităţi şi asociaţii româneşti. Noul sediu al Autoguvernării Româneşti Locale din Megieşhaz se află în incinta Casei de Cultură din localitate şi a fost înfrumuseţat cu elemente tradiţionale româneşti.
Autoguvernarea Românească Locală din Megieşhaz a fost înfiinţată în anul 2002, dar spaţiul în care îşi desfăşura activitatea era împărţit cu Autoguvernarea Locală Slovacă din localitate. Preşedintele acestei autoguvernări este, încă de la înfiinţare, Daniel Negrea, profesor de limba română la Şcoala Generală „Schener Mihály” din localitate. Întrucât Autoguvernările Locale ale Românilor din Ungaria sunt organisme care reprezintă drepturile minorităţii române, la Megieşhaz s-a deschis, de doi ani, încă o secţie de limba română la grădiniţa din localitate şi a fost înfiinţată o asociaţie pentru viitorul şi tradiţiile românilor din localitate. De asemenea, de-a lungul anului, s-au desfăşurat diferite activităţi cultural-religioase, în colaborare cu autorităţile de stat româneşti. (Ioan Buşagă)