Sediu nou pentru Protopopiatul Chioar
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, însoţit de membrii Permanenţei Eparhiale, a inaugurat şi a binecuvântat noul sediu al Protopopiatului Ortodox Român Chioar. La eveniment au participat autorităţile judeţene şi locale şi cei 73 de preoţi ai Protopopiatului Chioar. Noul sediu a fost amenajat în clădirea oferită de primăria oraşului, în concesiune pe 49 de ani, fapt pentru care ierarhul a conferit primarului, viceprimarului şi Consiliului Local, Gramata Episcopală.
Clădirea dispune de spaţiile necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii protopopiatului care deserveşte 73 de parohii. După acest eveniment PS Iustin Sigheteanul împreună cu autorităţile şi o parte din preoţii prezenţi au vizitat Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ care se află în ample lucrări de restaurare, conform unui comunicat al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.