Sediu nou pentru un centru de tineret din Episcopia Caransebeșului
Duminică, 5 decembrie, comunitatea parohială din Măureni, județul Caraș-Severin, a fost gazda unui eveniment memorabil dedicat misiunii și activității cu tinerii și copiii din parohie - sfințirea sediului Centrului de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae” din Măureni.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Măureni, unde a săvârșit slujba de sfințire a noului Centru de tineret. Zeci de copii și tineri beneficiari ai activităților catehetice, dar și voluntari din parohie, alături de membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, sosiți din întreg județul, au pornit într-o procesiune cu icoane, cântece religioase și steaguri până la biserica din sat, unde Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.
La finalul slujbei, ierarhul a oferit mai multe diplome și acte de cinstire și a împărțit pachete cu ghete, îmbrăcăminte și dulciuri copilașilor nevoiași din parohie, beneficiari ai campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, implementată, la nivel local, de către voluntarii Centrului de tineret și de către comunitatea parohială. După acest moment, în care s-au împletit rugăciunea cu filantropia, toți cei prezenți au avut ocazia să ia parte la un moment artistic, alcătuit din cântece patriotice și colinde, interpretate de către corul Centrului de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae” și de corul ATOR Banatul de Munte, în urma cărora ierarhul a oferit pachete cu dulciuri tuturor copiilor și tinerilor prezenți în biserică.
„Ne-am bucurat în ajunul Sfântului Nicolae de această comunitate vie din Măureni. Aici, Administrația locală, Școala și Biserica formează un binecuvântat triunghi al succesului în toate domeniile de activitate. Credem că această conlucrare și colaborarea dintre aceste instituții au dus la formarea unui nucleu bine definit și articulat de tineri și copii. De aceea, comunitatea de aici s-a gândit să le asigure un sediu al lor propriu și Centrul de informare turistică s-a transformat într-un centru de formare și informare spirituală pentru tinerii și copiii din Măureni”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.