Sediu pentru Protopopiatul Beclean

Data: 02 Iunie 2011

După reactivarea Protopopiatului Beclean, în şedinţa Permanenţei Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului, din 4 aprilie 2011, prezidată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Primăria Beclean a pus la dispoziţie o clădire pentru a deservi drept sediu pentru protopopiat. Clădirea, cu o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi, necesită lucrări ample de renovare, care au fost demarate pentru amenajarea birourilor administrative, săli de conferinţe etc. "Până vom pune la punct sediul vom ţine şedinţele în demisolul catedralei. Aici am împărţit spaţiul în săli cu birouri pentru secretariat, contabilitate, administraţie, asistenţă socială, iar spre altar este spaţiul destinat conferinţelor", a spus pr. Doru Zinveliu, protopopul de Beclean. După mutarea în noul sediu, la subsolul Catedralei ortodoxe din Beclean vor funcţiona o bibliotecă pentru copii şi un muzeu etnografic. Protopopiatul ortodox Beclean are în jurisdicţie 63 de parohii şi două mănăstiri, desprinse din protopopiatele Bistriţa-Năsăud şi Dej. Clădirea a fost acordată de Primăria Beclean cu caracter temporar, însă nu este exclusă păstrarea ei ca sediu pentru protopopiat. (Cosmina N.)