Şeful misiunii FMI despre priorităţile României
Realizarea investiţiilor publice, a reformelor în sistemul sanitar şi reducerea arieratelor rămân principalele provocări pentru care autorităţile române trebuie să acorde o atenţie continuă, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. "În primul rând, Guvernul trebuie să continue eforturile pentru a impulsiona investiţiile publice. Acest obiectiv este realizabil, mai ales în contextul reducerii cofinanţării naţionale pentru proiecte cu fonduri europene. Atractivitatea fondurilor europene nu a fost niciodata mai mare", a afirmat Jeffrey Franks. Guvernul şi FMI au convenit asupra unei liste cu 100 de proiecte de investiţii prioritare, cu finanţare de la UE. Valoarea cumulată a acestor proiecte este de aproximativ 8 miliarde de euro. A doua provocare, în opinia oficialului FMI, este sistemul sanitar, unde "cererile din sistem sunt mai mari decât resursele, ceea ce slăbeşte sănătatea financiară a sistemului". Cea de-a treia problemă vizează eliminarea problemelor arieratelor. "Autorităţile au eliminat aproape în totalitate arieratele bugetului de stat şi asigurări sociale, dar abia încep să se concentreze pe arieratele întreprinderilor de stat. Aceste facturi neplătite reprezintă o frână majoră în calea creşterii, pentru că firmele care au aceste datorii nu au bani de investiţii", a spus oficialul Franks.