Seminar ARACIS la USAMV Iaşi
Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi a găzduit ieri, 15 aprilie, un seminar al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) la care au participat 15 universităţi de stat şi private din regiunea Nord-Est. Unul dintre obiectivele importante ale proiectului este asigurarea sustenabilităţii rezultatelor proiectului prin promovarea şi diseminarea acestora, obţinute pe parcursul implementării, precum şi prin dialogul permanent cu beneficiarii activităţilor de asigurare a calităţii în învăţămîntul superior, consultarea membrilor din structurile de conducere din universităţi, facultăţi, departamente de asigurare a calităţii în învăţământul superior. "Nu am ales USAMV întâmplător, ci în cunoştinţă de cauză. Această universitate a făcut parte din primul eşalon, din 2007, de evaluare a calităţii de către ARACIS. Am ştiut că vom găsi aici o oază de ştiinţă, cultură şi cercetare", a spus prof. univ. dr. Ioan Curtu, preşedintele ARACIS, în deschiderea seminarului.