Seminar de formare la Pro Vita Iaşi

Data: 15 Iunie 2017

Sâmbătă, 17 iunie 2017, de la ora 14:00, va avea loc la sediul Pro Vita Iaşi seminarul de formare Sidewalk Counseling - consiliere pro vita în stradă, susţinut de Bernedette Smyth, fondator şi director al Asociaţiei Precious Life din Irlanda de Nord, Marea Britanie.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate modele de bună practică în consilierea de stradă, tehnici de dialogare cu femeile aflate în criză de sarcină, căi de ajutorare pentru evitarea avortului, metode de consiliere primară a femeilor însărcinate aflate în dificultate. De asemenea, vor fi prezentaţi paşii esenţiali de parcurs în a forma şi coordona un centru pentru femeia aflată în criză de sarcină.
Bernadette Smyth este fondatorul celei mai importante mişcări pro vita din Irlanda de Nord. Prin eforturile depuse din 1997 până în prezent a reuşit să salveze de la avort sute de copii şi mame. De asemenea, a fost implicată în numeroase acţiuni de lobby şi advocacy pentru a păstra avortul ca practică ilegală în Irlanda de Nord, această ţară fiind, alături de Malta, cea mai restrictivă din Europa privind avortul la cerere.
Participarea este gratuită, dar pe bază de înscriere la adresa de e-mail: departament. provita@yahoo.com sau prin SMS la 0746/936.969. Sediul Pro Vita Iaşi se află pe Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 14, deasupra Librăriei Doxologia.