Seminar de teologie ortodoxă la Deva
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc, în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, un seminar pe teme biblice, istorice şi de spiritualitate ortodoxă. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, care au ascultat cu interes comunicările susţinute de profesori consacraţi ai învăţământului universitar teologic românesc.
Astfel, în prima parte a întâlnirii, pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu şi prof. univ. dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj au vorbit despre apariţia, ştiinţa interpretării, importanţa traducerii corecte a Sfintei Scripturi şi despre rolul acesteia în naşterea dogmei, a moralei şi a misticii ortodoxe.
Cea de a doua secţiune a fost dedicată trecutului ecleziastic. Pr. conf. univ. dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a făcut o incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe de la întemeierea acesteia şi până în contemporaneitate, punând accent pe martirii jertfiţi pentru că l-au mărturisit pe Hristos. În partea finală, pr. prof. univ. dr. Pavel Chirilă, preşedintele Asociaţiei Filantropice Medical Creştine "Christiana", a conferenţiat despre relaţia Biserică-Stat, comentând despre mai multe prevederi legislative actuale cu caracter anticreştin. Pe tot parcursul evenimentului, cei prezenţi în sală au putut pune întrebări conferenţiarilor, întâlnirea având un caracter interactiv. (Pr. Mircea-Marius Mihuleţ)