Seminar dedicat persoanelor cu scleroză multiplă, la Timișoara

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 25 Mai 2018

Fundația Filantropia Timișoara, în colaborare cu Asociația de Scleroză Multiplă din România, a organizat luni, 21 mai, în sala festivă a Parohiei Timișoara-Iosefin, un seminar dedicat pacienților cu scleroză multiplă. Manifestarea a avut drept scop realizarea unei serii de evenimente recreativ-itinerante, de tip ștafetă ciclistă, ce vor fi organizate în 11 localități din România, inclusiv București.

Seminarul a avut loc cu participarea voluntarilor, copii, tineri, a persoanelor afectate de scleroză multiplă și a familiilor acestora, cu prilejul Zilei mondiale a sclerozei multiple, 30 mai, într-un demers comunitar de încurajare a persoanelor afectate de această maladie.

Tot în cadrul evenimentului, zeci de mesaje de încurajare au fost scrise pe flori confecționate din hârtie și adresate persoanelor afectate de scleroză multiplă. Aceste mesaje au fost culese de trei voluntari bicicliști din Alba Iulia și Oradea, care au pornit din Timișoara într-o ștafetă ciclistă națională, dedicată cauzei SM (scleroză multiplă), legând 11 comunități locale din toată România, cu scopul de a sprijini persoanele afectate de această maladie.

Pornită de la Timișoara în data de 21 mai 2018, în sunetul clopoțeilor de bicicletă, ștafeta mesajelor de încurajare va poposi la Oradea, Bistrița, Reghin, Iași, Galați, Sf. Gheorghe, Brașov, București, Craiova și înapoi la Alba Iulia. Toate mesajele scrise pe flori de hârtie, culese la fiecare popas, vor fi expuse în cadrul unui eveniment realizat la Parlamentul României, în data de 30 mai, dedicat comunității persoanelor afectate de scleroză multiplă din România, mesaje ce vor fi mai apoi diseminate prin intermediul rețelelor de socializare.

Voluntarii ștafetei au oferit la fiecare oprire mici seminarii de kinetoterapie, psihoterapie și informare socială, alături de spe­cialiști din localitatea vizitată. În comunitățile în care ștafeta poposește va colecta informații despre nevoile persoanelor cu scleroză multiplă, cu propunerile legislative pentru creșterea calității vieții lor.

Seminarul, pe lângă faptul că este realizat ca un eveniment de informare și educație non-formală, adresat persoanelor cu scleroză multiplă, este organizat atât în vederea facilitării creșterii calității vieții pacienților prin îmbu­nă­tă­ți­rea cunoștințelor acestora privind managementul bolii, cât și pentru cunoașterea unor exemple motivante de viață cu scleroză multiplă. Nu în ultimul rând, evenimentul are ca scop încurajarea persoanelor afectate de această maladie neurologică autoimună, care sunt adesea confruntați cu stigmatizarea dată fie de rezo­nan­ța numelui bolii, fie de situațiile de viață dificile cu care se confrun­tă unele din aceste persoane după diagnosticare.