Seminar despre sensul suferinţei la Cluj-Napoca
Mâine, 26 februarie, de la ora 9:00, la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din municipiul Cluj-Napoca va avea loc un seminar despre sensul suferinţei. Acesta va fi susţinut de prof. dr. Daniel Hinshaw, specialist în chirurgie, în cadrul Universităţii de Medicină din Michigan. Prof. Hinshaw este şi directorul Serviciului de consultanţă în domeniul îngrijirilor paliative de la Centrul Medical din Michigan. Invitatul va aborda, în cadrul conferinţei, două teme principale: comunicarea cu cei aflaţi în suferinţă şi rolul şi misiunea preotului. La eveniment participă preoţi misionari şi de slujire caritativă din Arhiepiscopia Clujului, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor medicale clujene. Seminarul este organizat de Arhiepiscopia Clujului, în colaborare cu Asociaţia „Sfântul Nectarie“.