Seminar în aer liber la Parohia „Sfântul Neagoe Basarab” din Târgoviște
Cu prilejul Zilei mondiale a educației și a profesorilor, la Parohia „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din Târgoviște, luni, 5 octombrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, cu implicarea pr. Dragoș Bădescu și a pr. Dumitru Chivulescu, de la Parohia Viișoara, s-a desfășurat o activitate misionar-educațională, intitulată „Educație și credință, împreună pe drumul vieții tinerilor!” În cadrul acesteia, Violeta Constantin, psihoterapeut, și Florentin Gheorghe, profesor de limba și literatura română, au aprofundat trăsăturile educației on-line, ale provocărilor din timpul pandemiei, precum și fenomenul bullying-ului școlar.
După aceste prelegeri, a avut loc un dialog viu, dinamic și interesant cu tinerii participanți, membri ai parohiilor „Sfântul Neagoe Basarab” și Viișoara din Arhiepiscopia Târgoviștei, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiatargovistei.ro.