Seminar internaţional de pedagogie clinică la Sibiu
Specialişti în asistenţa şi îngrijirea copiilor cu dizabilităţi se vor întâlni la Sibiu în perioada 12-14 mai, în cadrul unui Seminar internaţional de pedagogie clinică. În cadrul întâlnirii, pe lângă experienţele mărturisite de părinţii copiilor aflaţi în situaţii dificile, se vor discuta diferite subiecte legate de colaborarea între instituţii de specialitate şi familii, precum şi de îmbunătăţirea sistemului medical care se ocupă de astfel de cazuri.
Evenimentul este organizat de Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi în Pedagogia şi Metodologia Religiei „Mitropolit Andrei Şaguna“ din Sibiu (CADCO), în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Istituto Itard, Centro Italiano Dislessia, Universita di Macerata-Italia, Casa Corpului Didactic şi Biblioteca Judeţeană „ASTRA“ din Sibiu. Tema generală a seminarului este „Aspecte ale pedagogiei clinice în educaţia copilului în situaţii speciale“.
Seminarul va avea loc în sediul Bibliotecii „ASTRA“ şi se bucură de prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a decanului Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, a mai multor cadre didactice universitare din ţară şi din străinătate şi a persoanelor implicate în activităţi din domeniul asistenţei copiilor aflaţi în situaţii speciale. Dintre oaspeţii din străinătate îi amintim pe prof. univ. Piero Crispiani, de la Universita di Macerata-Italia şi directorul ştiinţific al Centro Italiano Dislessia, care va împărtăşi participanţilor din vasta experienţă în asistenţa copiilor cu dizabilităţi, în special cu cei afectaţi de dislexie.
Comunicare şi cultură mediatică
Seminarul Internaţional de la Sibiu are ca scop reactivarea unei comunicări active între specialişti şi părinţii copiilor cu dificultăţi, pentru a se dezvolta un concept ortodox de „coaching“ în situaţii de criză, pornind de la vasta experienţă a unor sisteme din Italia, Franţa şi Belgia.
În cadrul Seminarului, părinţii copiilor afectaţi de dizabilităţi vor împărtăşi participanţilor din mărturiile lor, iar specialiştii invitaţi vor prezenta diferite lucrări legate de tema aleasă.
„Este pentru prima dată când în Biserica noastră se organizează un astfel de seminar de pedagogie clinică. Avem în vedere constituirea unei comisii de specialitate pentru Mitropolia Ardealului, pentru că simţim din plin nevoia de dialog şi comunicare pe marginea acestei teme“, ne-a spus pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.
Între liniile generale din tematica seminarului amintim: linii generale ale pedagogiei curative pentru copiii cu dizabilităţi, sindromul autist, retardul mintal, dizabilităţi infantile în politica sanitară românească şi în contextul şcolar, în comparaţie cu sistemul italian/european, identificarea unor modele pastorale pentru structurarea unei echipe parohiale de intervenţie în domeniul studiat şi construcţia unei culturi media necesare abordării subiectelor legate de persoanele cu dizabilităţi.