Seminar naţional despre misiunea socială a Bisericii astăzi

Data: 07 Iunie 2013

Astăzi, se încheie ultima sesiune de lucru a seminarului naţional dedicat parteneriatului dintre Stat-Biserică în ţara noastră, precum şi misiunii sociale a Bisericii din vremurile noastre. Scopul evenimentului, care a început de miercuri, 5 iunie, este de a identifica şi propune modele şi soluţii în curs de aplicare sau inedite pentru eficientizarea acţiunilor sociale la care participă instituţiile Statului şi Biserica. Participă personalităţi de prestigiu implicate în activitatea socială, atât din partea Bisericii, cât şi a Statului, care au subliniat rolul, experienţa şi capacitatea departamentelor socio-caritative şi de asistenţă socială ale Bisericii de a desfăşura în condiţii optime şi cu rezultate calitativ superioare acţiuni sociale la toate nivelurile societăţii. De asemenea, acest seminar naţional scoate în evidenţă problemele cu care se confruntă societatea românească, care nu de puţine ori este în suferinţă, spirituală şi materială, şi va încerca să avanseze propuneri instituţiilor abilitate, fie ale Statului, fie ale Bisericii, pentru remedierea lor.

Seminarul naţional „Parteneriatul Stat-Biserică în România. Misiunea socială a Bisericii“ este organizat de Universitatea „Valahia“ din Târgovişte, prin Centrul de cercetări ştiinţifice interdisciplinare „Dumitru Stăniloae“ (CCSIDSUVT), Universitatea „Ovidius“ din Constanţa şi Fundaţia ecumenică „Pro Axe Mundi“ din Bucureşti.