Seminarii pe teme filantropice în Episcopia Severinului

Data: 20 Mai 2015

Începând de luni, 18 mai 2015, Asociaţia Filantropia Severin, aflată sub patronajul spiritual al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, organizează patru seminarii pentru promovarea în comunitate a resurselor informaţionale destinate persoanelor cu deficienţe de vedere şi discutarea unor teme de interes din perspectiva incluziunii şi accesului egal la resurse şi servicii a persoanelor cu deficienţe de vedere. Prima întâlnire a avut loc la Drobeta-Turnu Severin şi a mobilizat mai mulţi reprezentanţi ale autorităţilor şi instituţiilor publice locale şi judeţene, dar şi ai societăţii civile, membri ai Asociaţiei Persoanelor Nevăzătoare din Dolj şi Mehedinţi, precum şi reprezentanţi ai presei.

Cele patru seminarii vor constitui şi un cadru de întâlnire între societatea civilă, autorităţile publice şi persoanele cu deficienţe de vedere, prin intermediul cărora se va urmări o creştere a accesului acestora din urmă la serviciile sociale şi educaţionale pe care le furnizează ONG-urile. Se urmăreşte totodată identificarea modalităţilor de implicare cât mai activă a persoanelor cu deficienţe de vedere la viaţa economică, socială şi culturală în comunităţile din care acestea provin.

Proiectul „Ferestre deschise spre comunitate“, implementat de către Asociaţia Filantropia Severin şi Asociaţia Nevăzătorilor din România, în perioada 1.05.2014 - 30.06.2015, este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Programului Fondul ONG în România. (Pr. Viorel Vlăducu)