Seminariştii botoşăneni, premiaţi la un concurs de muzică folclorică
Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Botoşani au participat, în perioada 7-8 mai 2011, la Concursul formaţiilor artistice din licee, care a avut loc la Piatra Neamţ. Seminarul Teologic Ortodox din Botoşani a participat cu patru formaţii şi a obţinut următoarele premii: Corul Biruitorii, îndrumat pr. prof. Constantin Zăiceanu, a fost clasat pe locul al II-lea, iar Grupul coral de muzică psaltică "Filotheos", îndrumat de pr. prof. Vasile Arhip, a primit Premiul I, în timp ce Grupul vocal folcloric de băieţi, îndrumat de pr. prof. Constantin Zăiceanu, s-a clasat pe Locul I. O prestaţie deosebită a avut şi elevul Răzvan Ionuţ Filoti, din clasa a IX-a, care a fost apreciat pe măsură, obţinând Locul I. (prof. Corina Ţifrea)