Seminariştii din Galaţi au fost premiaţi

Data: 21 Iunie 2012

Ieri au avut loc festivitatea de premiere şi serbarea de sfârşit de an şcolar a elevilor Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi. Programul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în capela seminarului andreian la care a participat şi Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, alături de părinţii elevilor seminarişti şi cadrele didactice ale acestei instituţii de învăţământ. După slujbă, la troiţa de sub teii din grădina seminarului, o parte din tinerii elevi au susţinut un miniconcert în care au fost interpretate piese din repertoriul clasic de muzică bisericească psaltică şi corală.

La finalul manifestării, chiriarhul locului a binecuvântat elevii seminarişti şi profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar 2011-2012 şi a oferit celor mai buni dintre elevi diplome şi premii constând în cărţi de zidire sufletească. Programul s-a încheiat cu o rugăciune de mulţumire, rostită de către chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa elevilor seminarişti şi a părinţilor lor, precum şi a cadrelor didactice. (Pr. G. Molocea)