Seminariștii merituoși de la Caransebeș au fost premiați
Joi, 15 iunie, 25 de elevi seminariști de la Seminarul „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au fost premiați pentru anul școlar 2016-2017. Festivitatea de premiere s-a desfășurat în Paraclisul episcopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din curtea instituției de învățământ teologic preuniversitar din Caransebeș. În deschiderea evenimentului, pr. Rusalin Isac, directorul școlii teologice, a prezentat un raport cu activitățile școlare ce s-au desfășurat pe întreaga perioadă a anului școlar 2016-2017. La manifestare au fost prezenţi Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al eparhiei, preoţii profesori, părinți ai elevilor, precum și seminariștii de la această școală cu tradiție. Diriginţii le-au oferit elevilor care s-au evidențiat la învățătură și la purtare premii ce au constat în diplome, cărți și o sumă de bani. La final, Preasfințitul Părinte Lucian i-a felicitat pe toți elevii seminariști pentru efortul depus la formarea lor ca viitori slujitori ai altarelor, transmițându-le, de asemenea, să pună în aplicare și în vacanță ceea ce au învățat la cursuri, dar și la programul liturgic care l-au avut în fiecare zi. „Aș vrea să vă îndemn ca în aceste luni de vacanță să nu vă îndepărtați de Sfânta Biserică, de rugăciune și de Sfânta Euharistie, pentru că un creștin autentic în general, și în special un elev sau student teolog, și noi toți cei care suntem clerici nu avem vacanță atunci când este vorba de convorbirea minții noastre cu Dumnezeu, adică rugăciunea. În fiecare zi, rugați-vă, dragi elevi, chiar dacă nu mai aveți un program strict de rugăciune așa cum l-ați avut în timpul școlii, în fiecare zi. Implicați-vă activ în tot ceea ce înseamnă serviciul divin public creștin, stând alături de părintele în Sfântul Altar sau cântând și citind în strana bisericii noastre strămoșești”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Totodată, Părintele Episcop le-a mulțumit și i-a felicitat şi pe profesorii care s-au ostenit să-i formeze pe elevii seminariști să devină modele demne de urmat în societate. În cadrul evenimentului, ierarhul i-a oferit elevului Daniel Constantin Cîmpean Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” pentru premiul obținut de acesta la Olimpiada națională pentru seminariile teologice 2017. Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş este o școală vocațională de tradiție în Patriarhia Română, care de-a lungul timpului a format caractere, atât culturale, cât și duhovnicești, zeci de generații de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos. De la inaugurarea cursurilor teologice din 13 noiembrie 1865 şi până în prezent, învăţământul teologic caransebeşean a funcționat neîntrerupt și a stat sub oblăduirea unor remarcabile personalităţi ale spiritualităţii şi culturii naţionale.