Seminariştii râmniceni în săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”

Data: 06 Noiembrie 2018

În cadrul activităților desfășurate în săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii Semina­rului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea au participat la activități educative, culturale și sociale. Activitățile educaționale din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu- Vâlcea sunt deopotrivă informa­tive și formative, iar activitățile nonformale oferă întotdeauna posibilitatea elevilor de a pune în practică învățăturile pe care le-au primit de la părinții și dascălii lor.

Lucrarea socială este într-adevăr pentru fiecare profesor și elev o „liturghie după Liturghie”. „Să știi mai multe, să fii mai bun!” nu reprezintă doar sloganul acestui proiect educațional, ci, într-un anume mod, este mottoul de fiecare zi al elevilor, întrucât aceștia, în anumite zile, la sfâr­șitul orelor de curs, îi vizitează pe copiii din centrele Fundației „Inimă pentru Inimă” a Parohiei Trăistari, Ocnele Mari. Elevii seminarului arată de fiecare dată că iubirea de aproapele le este o virtute dragă, iar pentru bucuria întâlnirii cu prietenii lor care sunt îngrijiți în cadrul fundației, au colectat alimente, legume, fructe și dulciuri. Activitățile au fost sprijinite și de preoții Iulian Diță de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Ocnele Mari, Mihai Florin Popescu de la Parohia Căzănești, Ioan Bratu de la Parohia Goranu, care au partici­pat alături de părintele protoiereu Nicolae Proteasa la această activitate socială. (C.O.)