Seminarul de Medicină şi Teologie de la Bistriţa
A XII-a ediţie a Seminarului Ortodox de Medicină şi Teologie se desfăşoară în perioada 13-14 mai, în Saloanele Hotelului Metropolis din Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud. Simpozionul este organizat, ca în fiecare an, de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Boylai“ din Cluj-Napoca, Protopopiatul Bistriţa, împreună cu Societatea Română de Bioetică, Uniunea Medicală Balcanică din România, Asociaţia Medicală Română - Filiala Bistriţa, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
În cadrul Seminarului Ortodox de Medicină şi Teologie au loc comunicări ştiinţifice şi mese rotunde grupate pe temele „Creştinul în faţa suferinţei şi a morţii“ şi „Biserica în spital (Diaconie, Taumaturgie)“, la care participă specialişti în domeniu din majoritatea centrelor universitare din ţară, precum şi oaspeţi din străinătate. Între cei care conferenţiază la seminar se numără şi Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei ş.a.
Ieri, 13 mai, au fost prezentate comunicări pe secţiunile: „Comunicarea cu pacientul în fază terminală şi cu familia acestuia“, „Problematica medicală, juridică şi teologică a stărilor terminale“, „Aspecte medicale, juridice şi teologice asupra morţii cerebrale“, „Atitudini sociale şi ale mass-mediei privind suferinţa şi finalul vieţii la persoanele publice“.
Azi, 14 mai au loc conferinţe în cadrul secţiunii „Biserica în spital (Diaconie, Taumaturgie)“, moderată de IPS Mitropolit Andrei, prof. univ. Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, şi preşedinte al Colegiului Medicilor din România, pr. prof. univ. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Boylai“ din Cluj-Napoca.
Teme de interes în medicină şi teologie
De la an la an, manifestarea de la Bistriţa adună conferenţiari din toate centrele universitare, din mediul academic, teologic, medical, juridic, istoric etc.
Printre conferenţiarii care prezintă comunicări amintim: Liviu Petcu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ (Iaşi), cu tema „Complementaritatea medico-spirituală în mediul clinic“; Henrich Schnatmann, Internationales Bildungs und Sozialwerk.e.V. (Germania) cu tema „Conflicte de natură etică în spital: Îngrijirea bolnavilor şi dragostea creştină faţă de aproapele în istorie şi în prezent“; Mihai Valica, Universitatea „Albert Ludwig“ din Freiburg (Germania) cu tema „Lucrarea medicală a Bisericii Ortodoxe în contextul actual. Dileme duhovniceşti şi bioetice“; Iosif Viehmann, UBB Cluj-Napoca, cu tema „Bătrâneţe şi moarte“; Dan Perju-Dumbrava, Ioana Mic, Silviu Morar, Chiroban Ovidiu, Iuliu Fulga, Pintea Lucian, Dan-Paul Mucichescu, Rareş Trisca de la UMF Cluj-Napoca şi UMF Sibiu, cu tema „Empatia medic-preot, un deziderat în terapia de succes a bolnavilor terminali“; Sebastian Moldovan, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ Sibiu cu tema „Cum să distingem teologic stările terminale?“; Iustin Lupu, Ioan Zanc, Maria Aluaş UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca cu tema „Sfârşitul vieţii şi transplantul de organe“; Mihai Fucă-Tomescu, Bistriţa, cu tema „Bionica şi etica prelungirii agoniei“.
O temă de interes va fi prezentată de Daniel Condurache, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi, cu privire la „Mass Media confesionale în spaţiul românesc“. Istoricul Marius Oprea va vorbi despre „Martirii Aiudului. Ce am văzut, ce am găsit, ce am auzit?“, iar Vasile Astărăstoae va susţine conferinţa cu tema „Biserica şi spitalul“. În cadrul manifestării, corul de cameră „Psalmodia Transylvanica“, sub conducerea pr. Vasile Stanciu va susţine un recital.