Seminarul din Buzău a devenit „Şcoală Europeană“
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău a obţinut locul II la Concursul naţional „Şcoală Europeană“, ediţia 2014. La această competiţie s-au înscris 117 unităţi şcolare din ţară, seminarul ortodox fiind singura şcoală participantă din judeţul Buzău.
Competiţia „Şcoală Europeană“ este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi recunoscută de instituţii ale Uniunii Europene. În ţara noastră s-au desfăşurat până acum 11 ediţii ale concursului (2004-2014) la care au participat în total 1.562 de unităţi de învăţământ. Dintre acestea, 376 au primit certificatul şi trofeul de „Şcoală Europeană“. Anul acesta, Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău a obţinut locul II la această competiţie, precum şi calificativul „Şcoală Europeană“. Concursul se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Pentru a obţine acest calificativ prestigios, au fost evaluate calitatea şi coerenţa managementului şcolii, reflectate în documentele manageriale, precum şi impactul pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.
Programele şi proiectele educaţionale de succes derulate de seminarul teologic buzoian, în ultimii ani, care au contribuit la obţinerea certificatului european sunt: proiectul de parteneriat multilateral Comenius, finanţat de Comisia Europeană; proiectele eTwinning, distinse cu Certificate Naţionale de Calitate şi un Certificat European de Calitate eTwinning; proiecte de mobilitate pentru formare profesională a profesorilor în colaborare cu câţiva furnizori de training de prestigiu din Europa, vizite de studiu în străinătate, cu participarea întregii comunităţi şcolare, programe internaţionale de dezvoltare personală, participarea la evenimente europene şi internaţionale, precum şi câştigarea concursului european de traducere pentru licee, organizat de Comisia Europeană: „Juvenes Translatores“.
„Distincţia acordată de Ministerul Educaţiei Naţionale reprezintă o recunoaştere a calităţii şi dimensiunii europene peremptorii a procesului educativ, înnoit permanent la seminarul buzoian, alăturându-l pleiadei de şcoli buzoiene premiate în ediţiile precedente, care au înregistrat succese notabile în activităţile şcolare şi extraşcolare. De asemenea, considerăm că acest eveniment poate deschide calea şi altor unităţi de învăţământ preuniversitar teologic din România în dinamizarea educaţiei formale şi nonformale, rafinarea strategiei manageriale şi creşterea competitivităţii pe piaţa educaţională locală şi regională. Prin promovarea valorilor europene, adaptarea misiunii organizaţionale la oportunităţile de învăţare pe tot parcursul vieţii şi impactul sustenabil al activităţilor derulate, Seminarul Teologic Ortodox «Chesarie Episcopul», cea mai veche şcoală medie din Buzău, trece într-o nouă etapă de formare şi dezvoltare, articulată pe cultura organizaţională creştin-ortodoxă, aşezându-se definitiv pe harta şcolilor secolului al XXI-lea din Europa“, ne-a spus părintele Cristian Marius Dima, profesor la Seminarul Teologic din Buzău.