Seminarul din Buzău reprezentat la un stagiu internaţional

Data: 01 August 2012

În atmosfera celui mai aşteptat eveniment sportiv mondial al anului 2012, Jocurile Olimpice de Vară de la Londra, 42 de profesori din Spa-nia, Franţa, Finlanda, Cehia, Polonia, Danemarca, Croaţia, Austria, Germania, Portuga-lia, Ungaria, Italia şi România au participat la stagiul de formare continuă în predarea limbii engleze, organizat de International Study Programmes în Cardiff, Ţara Galilor.

La acest stagiu de formare desfăşurat în perioada 21-29 iulie, România a fost repre-zentată de părintele Cristian Marius Dima, titularul Catedrei de limbi moderne a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Chesarie Episcopul" din Buzău. "Timp de nouă zile, profesorii europeni au îmbinat activităţile instructiv-educative cu cele cultural-sportive, explorând universul lingvistic ţintă într-un spaţiu galic cosmopolit, dar mustind de istorie, cu o puternică identitate naţională şi oameni minunaţi, atât lectorii, profesori cu experienţă din reputate centre educaţionale şi universităţi din Marea Britanie, cât şi galezii de pe stradă, din serviciile publice, din muzee şi diferite destinaţii, ori de familiile-gaz-dă care i-au primit în mijlocul lor", ne-a spus pr. Marius Cristian Dima. Programul propus de instituţia organizatoare a cuprins cursuri de metodica predării limbii engleze prin cântec, jocuri, texte literare, resurse web, probleme conceptuale de gramatică, ateliere de istorie, cultură şi civilizaţie galeză, dar şi vizite opţionale în peninsula Gower, declarată regiune de o frumuseţe naturală extraordinară, şi la cel mai vizitat muzeu din Ţara Galilor, "Saint Fagans". (Marius Nedelcu)