Seminarul Ortodox din Suceava şi-a cinstit ocrotitorul
IPS Arhiepiscop Pimen a săvârşit vineri, 13 decembrie, Sfânta Liturghie la Seminarul Teologic Ortodox din Suceava. Slujba a fost prilejuită de hramul instituţiei de învăţământ sucevene.
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava şi-a serbat vineri, 13 decembrie 2013, ocrotitorul. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în paraclisul instituţiei de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Ziua de 13 decembrie a fost deosebită pentru seminarul nostru pentru că l-am sărbătorit pe Sfântul Ierarh Dosoftei, cel care zi de zi mijloceşte înaintea Sfintei Treimi pentru noi, cei care îl avem drept ocrotitor. Prin mijlocirea sfântului nostru ocrotitor căutăm zi de zi să progresăm pe frumosul drum al cunoaşterii lui Dumnezeu. Bucuria sărbătorii a fost aprofundată în chip duhovnicesc prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către IPS Arhiepiscop Pimen. Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor i-a îndemnat pe tinerii seminarişti să aprofundeze opera Sfântului Dosoftei, dar şi alte cărţi teologice ortodoxe româneşti, pline de discernământ, din care avem cu toţii de învăţat. La finalul slujbei, elevii au făcut anumite prezentări despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Dosoftei, accentuând importanţa operei sale pentru teologia românească“, a relatat diac. Bogdan Hrişcă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava.
Sfântul Dosoftei, serbat la Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 13 decembrie 2013, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman, cu prilejul pomenirii Sfântului Ierarh Dosoftei. Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a menţionat că Sfântul Dosoftei face parte din rândul celor patru sfinţi ierarhi care au păstorit pe scaunul vlădicesc de la Roman. A urmat o procesiune cu icoana Sfântului Ierarh Dosoftei, apoi au fost binecuvântate birourile din incinta Centrului eparhial Roman. „La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafinţitului Ioachim Băcăuanul, s-au derulat ample lucrări de reabilitare şi recompartimentare a birourilor Centrului eparhial Roman“, a spus arhidiaconul Adrian Ciobanu, consilier economic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.