Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ a început anul şcolar cu un nou director
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, elevii, profesorii şi părinţii au participat ieri, 10 septembrie, la slujba Sfintei Liturghii, la slujba Aghesmei mici şi la slujba Te Deum-ului de început de an şcolar, aceasta din urmă oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ziua de ieri a marcat şi un alt moment important pentru instituţia de învăţământ teologic: părintele profesor Ioan Mihoc, cel care a condus seminarul nemţean timp de 27 de ani, şi-a încetat oficial această responsabilitate.
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ a început anul şcolar prin rugăciune. Ieri, în cursul dimineţii, a fost oficiată Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei mici, iar la orele amiezii Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat slujba de Te Deum. La final, ierarhul a subliniat menirea unei instituţii de învăţământ teologic: „Menirea unei şcoli precum aceasta este de a-L aşeza în centrul existenţei pe Domnul Hristos, în Care se află toată comoara înţelepciunii şi a ştiinţei, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Şi un profesor într-o asemenea şcoală, şi nu numai, are drept obiectiv să-L picteze în mintea elevilor şi-n inima lor pe Domnul Hristos. Sufletul elevilor este pânza, virtuţile sunt culorile şi modelul de urmat este Domnul Hristos. Începeţi un an nou şcolar şi nădăjduiesc să vă înscrieţi - părinţi profesori şi dumneavoastră, elevi - în acest demers, şi anume să-L apropiaţi cât mai mult pe Hristos de sufletele voastre. Domnul să fie cât mai prezent în mintea şi în inima voastră; prin aceasta răspundeţi întrebărilor «Ce este viaţa unui profesor de teologie? Ce este viaţa unui elev într-un seminar teologic?». Răspunsul nu poate fi decât unul singur: viaţa înnoită şi continuată a Domnului Hristos”.
Pr. Flavian Duduman, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia începerii anului şcolar.
„Mă încearcă un moment de aleasă recunoştinţă”
Ziua de ieri a marcat şi un alt moment important pentru Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Părintele Ioan Mihoc, cel care a condus instituţia timp de 27 de ani, şi-a încetat oficial această responsabilitate. În locul său a fost numit părintele Viorel Laiu, profesor la disciplina spiritualitate la seminar. Părintele Mihoc a rostit la finalul evenimentelor de ieri un cuvânt de mulţumire pentru toţi cei care i-au fost alături în aceşti ani: „Mă încearcă un moment de aleasă recunoştinţă faţă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, care a avut încredere în puţina mea experienţă de atunci - e vorba de anul 1991 - şi, spun eu, şi în mai puţina mea pricepere, şi mi-a încredinţat o muncă de atâta complexitate şi responsabilitate, aceea de director al acestei şcoli. Cele mai importante proiecte realizate aici au fost mai întâi dorite şi gândite de către Preafericirea Sa. Am fost chemat la ascultare în acest aşezământ mai întâi ca profesor spiritual şi secretar al şcolii, apoi profesor pe discipline teologice şi, din anul 1991, ca director. E uşor să fii director al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ dacă ai nişte colaboratori aşa cum am avut eu parte, mai ales în această ultimă perioadă, profesori «aleşi parcă pe sprânceană», după cum se spune. Mă bucur că Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ este încredinţat de Înaltpreasfinţitul unui om vrednic şi priceput. Te rog să pui suflet în ceea ce faci, să fii în ascultare permanentă şi sinceră faţă de părintele nostru duhovnicesc, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, în colaborare frumoasă cu Ministerul Educaţiei, cu Sectorul învăţământ al Mitropoliei, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, cu autoritatea locală, cu profesorii şi cu toţi ostenitorii şcolii”.
De asemenea, noul director, părintele profesor Viorel Laiu, a vorbit despre noua funcţie pe care o ocupă, pe care o vede ca pe „o cruce”: „În aceste clipe emoţionante din viaţa mea de preot, dar şi de dascăl, îmi îndrept gândul, cu recunoştinţă, către Atotputernicul Dumnezeu, Cel care, prin ierarhul meu, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, mi-a aşezat pe umeri o cruce nouă, aceea de cârmui vremelnic această şcoală teologică, care este unul dintre cele mai cunoscute laboratoare de formare a slujitorilor Bisericii lui Hristos din întreaga Românie şi nu numai. Spun cunoscută şi rodnică pepinieră, căci dintre elevii acestei şcoli, unul a urcat pe treptele slujirii lui Hristos până la demnitatea cea mai înaltă, de Patriarh; un alt absolvent mitropolit, apoi alţii arhiepiscopi, episcopi, stareţi, stareţe, străluciţi profesori de teologie, sute şi sute de vrednici slujitori ai sfintelor altare. Îmi călăuzesc gândul acum către preacucernicul părinte director Ioan Mihoc, cel care şi-a îngemănat existenţa celei mai mari părţi din viaţa sa cu această şcoală. Din cei 35 de ani petrecuţi aici, în seminar, 27 de ani a îndeplinit funcţia de director; de 17-18 ani i-am fost în preajmă”.
Drept recunoştinţă pentru îndelungata şi rodnica activitate desfăşurată, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a dăruit părintelui Ioan Mihoc o cruce pectorală îmbrăcată în argint.