Seminarul Teologic din București și-a cinstit ocrotitorul
Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit duminică, 25 ianuarie 2026, pe Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Printre așezămintele ocrotite de ierarhul pomenit se numără și Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală. În ziua hramului, elevii și cadrele didactice ale instituției de învățământ teologic au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Paraclisul „Sfântul Grigorie Teologul”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul se bucură de o cinstire aparte în rândul elevilor seminariști din Capitală. În fiecare an, sărbătoarea sa este întâmpinată cu bucurie duhovnicească și unire în rugăciune, în cadrul Sfintei Liturghii, atât de tinerii teologi, cât și de profesorii lor, care aduc cântări de laudă sfântului ocrotitor. Și în acest an, în paraclisul instituției de învățământ în care funcționează școala teologică, seminariștii și personalul didactic al Seminarului Teologic din București au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul împreună cu un sobor de clerici profesori.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre schimbarea profundă a lui Zaheu vameșul și despre parcursul său duhovnicesc după întâlnirea cu Hristos-Domnul: „Întrucât anul acesta sărbătoarea Sfântului Grigorie Teologul se prăznuiește într-o duminică, ne întâlnim cu unele dintre cele mai frumoase și mai profunde cuvinte ale Evangheliei după Sfântul Luca, în care se vorbeşte despre ultimul drum al Mântuitorului către cetatea Ierusalimului și despre întâlnirea Sa cu un vameș. Mai precis, cu un mai-mare peste vameși, după cum ne spune Evanghelistul însuși. Este vorba despre un om care dorea în mod deosebit să-L cunoască pe Domnul, nimic mai mult. Nu se gândea, atunci când a auzit că Domnul trece prin Ierihon, că ar putea să-i fie oaspete în casa sa. Nu se gândea la finalul acestei întâlniri, nici la cuvintele unuia sau la hotărârea celuilalt. De aceea, pagina de Evanghelie pe care ne-o propune Sfântul Luca este una dintre cele mai pline de învățăminte pentru fiecare dintre noi. Ce ar putea desprinde un teolog, un elev de seminar sau un om care dorește apropierea de Dumnezeu din această istorisire? Ar putea înțelege convertirea cuiva, adică schimbarea felului de a fi, lucru posibil, chiar dacă unii neagă o astfel de realitate. Altul, mai atent la primirea milostivirii lui Dumnezeu, ar putea înțelege cât de mult ne iubește Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Și am auzit acest lucru chiar la începutul pericopei apostolice citite astăzi. (…) El este singurul bogat dintre cei amintiți de Evanghelie care s-a mântuit, pentru că întoarcerea lui a fost deplină: «Jumătate din averea mea o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, întorc împătrit». Cunoștea Legea, care spunea că dacă cineva a furat o oaie trebuia să întoarcă patru. Cuvintele Mântuitorului sunt hotărâtoare: «Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam». Dumnezeu a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Vedem diferența dintre judecata oamenilor și judecata lui Dumnezeu. Suntem adesea mângâiați de amăgirea vinovăției celorlalți și uităm de a noastră. Așa s-a întâmplat și la Ierihon. Bunătatea lui Dumnezeu s-a întâlnit cu pocăința lui Zaheu, iar această întâlnire rămâne o lecție pentru fiecare dintre noi”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a îndemnat pe tinerii seminariști să-l aibă ca model de smerenie, jertfelnicie și slujire statornică pe Sfântul Grigorie Teologul, luminător al Bisericii și pildă vie de dăruire față de Dumnezeu: „Astăzi, paraclisul în care ne aflăm își cinstește ocrotitorul, pe Sfântul Grigorie Teologul, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii. Cuvântările sale teologice, dragostea pentru Sfânta Treime, râvna sa și dorința de martiriu sunt mărturii ale dăruirii sale totale. Retras la Nazianz, a lăsat Bisericii o comoară de scrieri, versuri și cuvântări care ne inspiră și astăzi. De aceea, suntem chemați să privim mai mult spre Cer și mai puțin spre Pământ, urmând modelele sfinților. Fericiți sunt cei care, privind la marii slujitori ai Bisericii, învață de la ei măcar frânturi din trăirea, învățătura și dragostea lor fără margini față de Dumnezeu”.
La finalul Sfintei Liturghii, Andrei Ghenu, elev în clasa a 12-a la Seminarul Teologic Ortodox din București, a rostit un cuvânt în care a ilustrat întreaga viață și activitate a sfântului ocrotitor al seminarului.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul Grigorie Rusu pe seama Parohiei Leordeni, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din Protopopiatul Ilfov- Sud.
La final, părintele director Marian Colțan a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru purtarea de grijă arătată instituției de învățământ pe care o conduce, exprimându-și printr-un buchet de flori recunoștința față de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul pentru slujirea Sfintei Liturghii și cuvântul de învățătură rostit.