Seminarul Teologic din Craiova se pregăteşte de praznic
Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova îşi va sărbători ocrotitorul spiritual joi, 25 ianuarie. Evenimentul va fi marcat prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Altarul paraclisului cu hramul „Sfântul Grigorie Teologul” din incinta şcolii. Programul va continua cu tradiţionala serbare de cântec şi poezie pregătită în cinstea patronului spiritual de seminariştii craioveni.
Istoria Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” este strâns legată de Mănăstirea Coşuna, în chiliile căreia s-a format în urmă cu mai bine de o jumătate de secol. Perioada de început a fost una foarte grea, încărcată de fel de fel de lipsuri. Orele de curs se desfăşurau în vechile chilii ale mănăstirii, spaţii foarte mici şi improprii pentru derularea programului şcolar. În numai câţiva ani, la iniţiativa părintelui arhimandrit Teofil Niculescu, directorul şcolii, au fost amenajate noi săli de curs şi dormitoare pentru elevi. Tot prin mijlocirea părintelui director şi cu aportul profesorului de psaltichie Chiril Popescu, corul seminarului a ajuns să fie apreciat la nivel naţional. În perioada 1974-1976, şcoala a trecut printr-un proces de transformare radicală. Cu binecuvântarea Mitropolitului Firmilian Marin, vechile chilii au fost demolate, iar corpurile de clădiri ale părintelui Teofil au fost integrate într-un adevărat ansamblu arhitectural.
În decursul timpului, programul liturgic s-a desfăşurat în mare parte în vechea biserică a Mănăstirii Coşuna, pusă sub hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. După cutremurul din 1977, sfântul locaş a trecut printr-o perioadă nefastă, fiind închis pentru mai multă vreme.
După un amplu proces de restaurare, bătrâna biserică a revenit în viaţa elevilor seminarişti. A funcţionat ca paraclis al şcolii, până după anul 2004, atunci când prin osteneala părintelui director Constantin Popescu s-a construit un nou paraclis, închinat Sfântului Grigorie Teologul. Perioada 2008-2010 a marcat o nouă etapă în viaţa Seminarului Teologic din Craiova, fiind duse la bun sfârşit lucrările de restaurare şi modernizare a şcolii. Întregul ansamblu a fost integral refăcut, atât la exterior, cât şi la interior.