Senatul SUA, nemulţumit de concesiile făcute Rusiei
Senatul american a transmis administraţiei Obama că va privi cu scepticism concesiile, în special în ceea ce priveşte scutul antirachetă, pe care SUA le-ar putea face pentru a finaliza noul tratat de dezarmare nucleară cu Rusia, comentează luni AP. Prin cele câteva rezoluţii incluse în proiectul de lege privind bugetul apărării care a fost votat joi, Senatul şi-a manifestat sprijinul pentru sistemul de apărare antirachetă care se prevede a fi instalat în Europa de Est şi cu care Rusia nu este de acord şi a avertizat asupra tratatului de dezarmare nucleară cu Moscova, care ar limita acest sistem. Senatorii Jon Kyl (republican din Arizona) şi Jeff Sessions (republican din Alabama) au primit, săptămâna trecută, aprobări verbale pentru o rezoluţie conform căreia noul tratat START, de reducere a armelor strategice, nu ar trebui să includă limite privind scutul de apărare antirachetă.