Sensuri giratorii pe centura Capitalei

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 20 Martie 2017

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va realiza două intersecţii de tip giratoriu pe centura Bucureşti, pentru sistematizarea accesului din DN 1 pe centura Capitalei, în zona pasajului Otopeni, potrivit unui comunicat al companiei. Unul dintre sensurile giratorii va fi situat la aproximativ 2.950 de metri de pasajul rutier spre Mogoşoaia (km 69+031), iar cel de-al doilea va fi construit la intersecţia cu Strada Drumul Gării (zona Lukoil), respectiv la km 1+277. De asemenea, pe axa centurii, între cele două sensuri giratorii a fost prevăzută amplasarea unui parapet, care ajută la separarea fluxurilor de circulaţie. Compania transmite că se va amenaja un sens giratoriu provizoriu până la obţinerea tuturor avizelor.