Serata „Dante Alighieri“, organizată la Timişoara
Societatea "Dante Alighieri" din Timişoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest, a organizat luni, 28 martie, începând cu ora 18:00, în Aula festivă "Eugen Todoran" , serata "Dante Alighieri". Programul evenimentului a fost unul extrem de variat, centrul de greutate al întâlnirii a căzut pe spiritualitatea românească, martirii credinţei noastre, Constantin Brâncoveanu şi fiii săi, dar, în acelaşi timp, raporturile culturale dintre România şi Italia au constituit un subiect deosebit de important.
Serata a debutat cu documentarul artistic intitulat "O ctitorie brâncovenească" realizat la Mănăstirea "Sâmbăta de Sus" de către regizorul Victor Popa şi prezentat publicului de prof. univ. dr. Viorica Bălteanu. A urmat apoi conferinţa "Gastronomia italiană, alla corte di Brâncoveanu", susţinută de lect. univ. dr. Daniele Pantaleoni, şi vernisarea expoziţiei "Gastronomia italiană azi", a asist. univ. drd. Despina Grozăvescu. Evenimentul s-a încheiat în acordurile cântărilor religioase susţinute de corala studenţilor de la Catedra de teologie a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, dirijată de pr. conf. univ. dr. Nicolae Belean. La această întâlnire au participat oficialităţi din partea statului italian precum Dott. Stefano Mistretta, consulul general al Italiei la Timişoara, Dott. Giuseppe Folino, viceconsulul Italiei la Timişoara, şi lect. univ. Gloria Gravina, ataşatul cultural al consulatului. Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a participat, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, membru onorific al societăţii "Dante Alighieri", pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul Eparhial. Societatea "Dante Alighieri" există în lume din anul 1889 şi este o societate internaţională de difuzare a limbii şi civilizaţiei italiene, creată la iniţiativa unor mari intelectuali italieni, precum Giosuè Carducci. La mai bine de 120 de ani de existenţă a Societăţii "Dante Alighieri", există în lume peste 500 de comitete autonome. În România, Comitetul "Dante Alighieri" din Timişoara este cel mai longeviv şi cel mai activ. (George Giurgiu)