Serbare la Centrul de zi al Asociației „Sfântul Nicolae” din cartierul sibian Valea Aurie

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 05 Iunie 2019

Copiii de la Centrul de zi al Asociației „Sfântul Nicolae” din Sibiu au pregătit vineri, 31 mai, o serbare dedicată Zilei Inter­naționale a Copilului, sub îndrumarea învățătoarei Adriana Puia și a personalului de la Centrul de zi coordonat de preotul Simion Săsăujan. Au fost prezenți pă­rinții copiilor, rudele și cei apropiați. Copiii au recitat poezii și au interpretat mai multe cântece despre copilărie și despre familie, au cântat pricesne și cântece religioase, iar mai apoi au interpretat cântece și dansuri folclorice. Spectacolul artistic a avut loc în sala mare a Centrului de zi situat lângă Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul sibian Valea Aurie.

„Am organizat astăzi un buchet de cântece și poezii, o serbare deosebită. Este Ziua Copilului, este ziua zâmbetului, este ziua părinților care au născut și au crescut copiii. Serbarea noastră a fost minunată, au fost pre­zenți copiii, părinții lor, noi cei care conducem această instituție și ne-am bucurat deosebit. Doamna învățătoare care conduce clasa acestor copii a pregătit un program deosebit. Anii trecuți nu am avut o pregătire ca anul aceasta, încât doamna învă­țătoare și copiii merită toată lauda noastră. Sperăm că și anul viitor vom aduce noutăți în lucrarea socială a Asociației filantropice «Sfântul Nicolae» și că vom fi la fel de bucuroși ca și în cei 20 de ani trecuți de când am început această lucrare”, ne-a spus preotul Simion Săsăujan, preșe­dintele Asociației „Sfântul Nicolae” din Sibiu-Valea Aurie.

La finalul serbării cei mici au primit pachete cu dulciuri și alte surprize pregătite de personalul de la Centrul de zi al Asociației „Sfântul Nicolae” și de părinți.

La Centrul de zi al Asociației „Sfântul Nicolae”, 25 de elevi de clasele primare sunt ajutaţi zilnic la lecţii, primesc o masă caldă şi beneficiază de diferite activităţi extraşcolare.