Serbare pentru copii de 1 Iunie, la Roman

Data: 01 Iunie 2011

Parohia Precista Mare din Roman organizează, astăzi, manifestarea intitulată "Lăsaţi copiii să vină la mine". Competiţia va aduna 180 de copii preşcolari şi va consta într-un concurs de desene pe asfalt, care va avea loc în curtea Bisericii Precista Mare din Roman şi va fi urmat de un program artistic pe care copiii l-au pregătit. "Toţi copiii vor primi cu această ocazie premii, cadouri, constând în dulciuri şi rechizite adecvate vârstei lor. Vom avea bucuria ca la această serbare să-l avem invitat şi pe PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care va rosti un cuvânt şi îi va binecuvânta pe toţi copiii şi părinţii care vor participa", a declarat pr. paroh Dan Alexandru Antoce, care este şi consilier în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)