Serbarea vârstnicilor din Valea Cetăţii din Braşov
Fundaţia "Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov" acordă o atenţie deosebită persoanelor vârstnice. Începând cu 2005, fundaţia organizează în fiecare an, trimestrial, aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii vârstnici, cu vârsta peste 60 de ani, care participă frecvent la sfintele slujbe în Biserica ortodoxă "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Braşov, conform celor precizate de părintele paroh Corneliu Gârbacea. Fundaţia a organizat la sfârşitul săptămânii trecute aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii născuţi în lunile ianuarie, februarie şi martie. Au participat 24 de credincioşi cu vârsta cuprinsă între 60 şi 84 ani. "Programul religios a cuprins rugăciunea de mulţumire, rugăciunea la ziua de naştere şi rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos", după cum a mai menţionat pr. Corneliu Gârbacea. Sărbătoriţilor li s-au oferit flori, o felicitare şi un dar duhovnicesc constând în publicaţii precum "Asketiconul", "Acatistul Sfintei Varvara", un pliant cu informaţii referitoare la activitatea fundaţiei. Aniversarea persoanelor vârstnice a continuat cu un prânz festiv în sala de mese a Centrului religios-filantropic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", situat în curtea bisericii, oferit de parohie şi de câţiva sponsori. (O.R.)