Serbări şi concerte de Crăciun
Mai multe evenimente dedicate Naşterii Domnului Iisus Hristos au avut loc în Transilvania. Alături de serbările şcolare şi de concertele de colinde, au avut loc şi manifestări cu scop caritabil, în sprijinul persoanelor cu lipsuri materiale sau cu probleme de sănătate.
La Beclean a avut loc a III-a ediţie a Concertului de colinde „Cete de îngeri coboară“, în Biserica „Sfântul Apostol Andrei“, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un număr impresionant de credincioşi, preoţi din protopopiatul Beclean, autorităţi locale şi judeţene. Pe scenă au urcat grupuri de colindători, ansambluri folclorice şi corale din cadrul bisericilor din protopopiat, precum şi elevi de la şcolile din Beclean, coordonaţi de profesorii de religie.
IPS Mitropolit Andrei a vorbit celor prezenţi despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi despre importanţa acestui eveniment pentru întreaga lume creştină.
„Domnul a venit ca să Se nască şi să crească şi să ne mântuiască, să ne schimbe, să ne reabiliteze, să ne reînnoiască. Din starea de cădere în care eram, El ne-a ridicat. Important este ca noi să apreciem această şansă pe care El ne-o dăruieşte“, a spus IPS Andrei.
Colinde la Braşov
ASCOR Braşov şi Asociaţia Predania-filiala Braşov a organizat „Marşul Colindătorilor“, prima ediţie, vineri, 20 decembrie. Colindătorii s-au întâlnit în Piaţa Unirii, în dreptul Bisericii „Sfântul Nicolae“, apoi, cântând colinde şi purtând icoane şi lumânări, marşul a trecut pe la Maternitate, unde au fost colindaţi medicii şi pacientele, pe la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, la troiţa din Piaţa Revoluţiei, unde preoţii participanţi au rostit rugăciuni pentru odihna sufletelor celor căzuţi în decembrie 1989 la Braşov. Punctul final al evenimentului a avut loc în Cimitirul Eroilor, unde s-a făcut o slujbă de pomenire şi s-au aprins lumânări la morminte. La eveniment au participat câteva sute de persoane, conform organizatorilor.
La Centrul Cultural „Reduta“ din Braşov a avut loc cea de-a II-a ediţie a Festivalului „Suflet Transilvan“, organizat de Asociaţia Social-Culturală „Suflet Transilvan“, a Parohiei Teliu-Vale, în parteneriat cu Protopopiatul Braşov şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov şi a Centrului „Reduta“. Au participat Minisatul „Sfântul Andrei“, Grupul de colindători din Parohia „Sfântul Nicolae“ - Braşov, grupul coral al Colegiului „Ioan Meşotă“, grupul vocal-instrumental al Parohiei „Sfinţii Arhangheli“ din Săcele, grupul vocal-instrumental al Colegiului „Grigore Moisil“, Grupul „Justus“, ceata de colindători „Brăzeiaşii Rucărului“ din Argeş, grupul coral al Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae“, grupul de colindători al Bisericii din Şinca Nouă, grupul folk „Floare de Colţ“ din Zărneşti, ceata de colindători a „ASCOR“ Braşov şi Mădălina Ţuţui, conform celor precizate de pr. Costin Butnar. La festival a fost prezent şi protopopul de Braşov, Gheorghe Dănuţ Benga, prin eforturile căruia copiii şi colindătorii au primit daruri. Festivalul s-a încheiat cu un concert susţinut de artistul Vasile Şeicaru.
Serbări şi colinde la Oradea
Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, coordonaţi de cadrele didactice, au prezentat un program dedicat sărbătorii Naşterii Domnului, în prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, şi a unui mare număr de invitaţi. Programul a debutat cu preşcolarii de la Grădiniţa nr. 23 din Oradea, care, din acest an şcolar, face parte din structura liceului. Au urmat elevii de la ciclul primar şi gimnazial. Elevii din clasa a VI-a A au prezentat o scenetă despre Naşterea Domnului, iar elevii din ciclul liceal, de la Corul „Diacon Nicolae Firu“, îndrumat de arhid. prof. Ştefan Lakatos, au interpretat colinde. De asemenea, a colindat şi absolventul Alexandru Carţiş, student la Facultatea de Teologie „Episcop Dr. Vasile Coman“ din Oradea precum şi cadrele didactice ale liceului.
În încheierea programului, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere la adresa tuturor elevilor şi a profesorilor implicaţi în organizarea serbării şcolare.
„Am avut bucuria de a afla zilele acestea că UNESCO a inclus colindul şi doina în patrimoniul cultural şi spiritual al umanităţii. Pentru noi, românii, colindele au un înţeles aparte. Ele sunt aurul, smirna şi tămâia pe care poporul nostru le aduce de aproape două mii de ani la ieslea din Betleem a Mântuitorului Iisus Hristos“, a spus PS Sofronie.
În sala festivă a Protopopiatului Oradea, a avut loc un concert de colinde organizat de Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), în colaborare cu Episcopia Oradiei, eveniment aflat la a IV-a ediţie. La sărbătoare au fost prezenţi: corul „Diacon Nicolae Firu“ al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“, solista Nicoleta Ştef, din Ansamblul folcloric „Moşut“ - Vadul Crişului, Iacob Lakatoş şi Ana Codrean, membră a AFOREO, arhid. prof. Ştefan Lakatos şi Zentania Lakatos. În program au răsunat colinde şi au fost prezentate tradiţii şi obiceiuri populare de Crăciun. La final, copiii au primit daruri de la Moş Crăciun.
Concert de colinde la Întorsura Buzăului
Asociaţia „Reuniunea femeilor ortodoxe“ din Întorsura Buzăului, în parteneriat cu BCR Întorsura Buzăului, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu“ şi Casa de Cultură au organizat, vineri 20 decembrie, programul artistic „Colindăm, colindăm“, cu scop umanitar. Evenimentul a fost găzduit de Casa de Cultură, iar fiecare invitat a donat câte 5 lei, pentru a ajuta la completarea fondurilor din care s-au cumpărat daruri pentru 18 familii nevoiaşe din zona Întorsurii. Spectatorii au primit din partea organizatorilor gogoşi de post, ceai cald şi cafea.
Spectacolul artistic a fost susţinut de numeroase grupuri vocale, instrumentale şi de dansuri tradiţionale, dintre care Corul „Tricolorul“ al parohiei din Întorsura Buzăului, corul Şcolii Gimnaziale din Sita Buzăului „Nicolae Russu“, corul de copii al Şcolii Generale Bobocea din Sita Buzăului, corul Liceului Teoretic „Mircea Eliade“ din Întorsura Buzăului, corul Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu“, Grupul vocal „Pădurenii“ al comunei Barcani, Ansamblul folcloric „Brâuleţul“ din Sita Buzăului, Grupul de dansuri „Cununa Carpaţilor“ din Întorsura Buzăului, interpreţi de muzică populară din împrejurimi. Toţi colindătorii au primit daruri, precum şi copiii de la Centrul de plasament „Dana“, în total fiind împărţite 180 de pachete. Cele 18 familii care au primit darurile speciale provin din localităţile Întorsura Buzăului, Barcani, Acriş, Lădauţi, Sărămaş, şi sunt familii numeroase, cu posibilităţi materiale reduse, pensionari şi studente cu rezultate foarte bune, dar cu greutăţi materiale.
Programul este parte a Proiectului „Ajută-l pe cel de lângă tine“, care a debutat la începutul anului şi la care sunt parteneri Asociaţia „Reuniunea Femeilor ortodoxe“ din Întorsura Buzăului şi BCR Întorsura Buzăului.