Seri de rugăciune la Metocul chiriarhal Valea Budului

Un articol de: Constantin Ciofu - 17 Noiembrie 2018

La Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” - Valea Budului din judeţul Bacău, au început aseară serile de rugăciune din perioada Postului Crăciunului. IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Taina Sfântului Maslu.

Prima zi de vineri din perioada Postului Naşterii Domnului (n.r. ieri, 16 noiembrie 2018) a fost prilej de comuniune şi de rugăciune în biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” - Valea Budului. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu preoţii Cercului Pastoral Numărul 3 din Protopopiatul Bacău, a oficiat Taina Sfântului Maslu, rostind rugăciunile de alinare şi de vindecare a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti pentru toţi cei prezenţi. Cu acest prilej, s-au rostit şi rugăciuni de dezlegare specifice intrării în Post, iar mai mulţi tineri recent hirotoniţi în treapta preoţiei au fost hirotesiţi întru duhovnici pentru a răspunde nevoilor spirituale ale credincioşilor din parohiile încredinţate spre păstorire.

În fiecare seară de vineri din perioada Postului Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, sub lumina crucii ce veghează biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, se va săvârşi Taina Sfântului Maslu. Slujba va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi, veniţi împreună cu credincioşii lor.