Seri de rugăciune pentru ASCOR Timişoara
Biserica "Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş" din incinta Centrului Eparhial din Timişoara devine în fiecare seară, de la ora 19:00, locul de întâlnire a tinerilor timişoreni din ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români), care se adună împreună în rugăciune pentru a încheia fiecare zi cu inima şi gândul către Dumnezeu.
Slujbele de seară din ajunul sărbătorilor şi ale fiecărei duminici, organizate de ASCOR, sunt oficiate de părintele Silviu Damşe, preot misionar în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. "Împreună cu tinerii din ASCOR ne întâlnim pentru rugăciune în fiecare ajun al marilor sărbători, în biserica de la Centrul Eparhial, unde oficiem slujba Vecerniei. Este o bucurie că ne întâlnim la Bisericuţa "Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş", unde, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, tinerii se pot ruga nu numai în zile de sărbătoare, ci chiar zilnic, pentru că în fiecare zi se citesc rugăciunile de seară şi o catismă din Psaltire, cu rânduiala cuvenită. Duminica, după rugăciunile de seară, tâlcuim pericopa Evangheliei zilei, care nu de puţine ori se cere clarificată şi explicată, apoi sunt citite din Proloage vieţile sfinţilor prăznuiţi în ziua respectivă. Astfel, luni am făcut pomenirea Sfântului Grigorie de Nyssa, iar tinerii au discutat despre viaţa şi învăţătura sa, din care au deprins învăţăturile creştine importante şi folositoare pentru urcuşul lor duhovnicesc. Întâlnirile sunt benefice, căci cei care vin pot să se cunoască mai bine şi să înţeleagă valoarea rugăciunii în comun, pe care Biserica noastră o propune tinerilor studenţi de astăzi", a declarat părintele Silviu Damşe. Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Timişoara (ASCOR) a luat fiinţă, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, imediat după anul 1990, la dorinţa tinerilor studenţi de a se implica în misiunea Bisericii. De atunci, studenţii ascorişti timişoreni se întâlnesc în fiecare seară de la ora 19:00 pentru a se ruga împreună. Părintele Teofil Părăian a stabilit programul "Începând din anul 1993, părintele Teofil Părăian, vrednic de pomenire, a stabilit o rânduială tipiconală a acestui program de rugăciune care constă în rugăciunile începătoare, rugăciunea lui Iisus rostită de 100 de ori, o catismă din Psaltire, rugăciunea de seară şi pomelnicul din Psaltire. Această rânduială se aplică de atunci în fiecare zi, exceptând zilele în care se organizează conferinţe şi cele precedate de sărbători sau duminici, în ajunul cărora se săvârşeşte slujba Vecerniei şi a Litiei după rânduiala Bisericii cu părintele Silviu Damşe", a menţionat Bogdan Stănilă, preşedintele ASCOR Timişoara. Acest program de rugăciune se ţine şi astăzi cu participarea membrilor ASCOR şi a altor studenţi din căminele studenţeşti şi nu numai, care simt nevoia de linişte în rugăciune. "Consider că rugăciunea făcută împreună este ceea ce ne uneşte şi ne leagă într-o relaţie de dragoste frăţească, căci unde nu este unitatea dragostei nu se poate face nici misiune", a mai declarat Bogdan Stănilă.