Seri duhovniceşti în parohii clujene
Peste 100 de credincioși din Parohia Aghireșu Fabrici, Protopopiatul Huedin, au participat în duminica lăsatului de sec pentru Postul Mare la o seară duhovnicească. După Vecernie, credincioşii au asistat la o cateheză pe tema Tainei Spovedaniei, susținută de protopopul de Huedin, Dan Lupuțan. Credincioșii au urmărit, apoi, un film documentar despre Taina Spovedaniei, iar la final și-au cerut iertare unii altora, așa cum este obiceiul, pentru a intra în Postul Sfintelor Paști cu sufletul împăcat.
Credincioșii din parohia clujeană Sânnicoară au participat la o seară duhovnicească, la care a fost săvârșită Sfânta Taină a Maslului. Conform pr. Mihai Pop, cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Alin Oprea, de la Parohia Dezmir-Aerodrom cu hramul „Sfântul Siluan Athonitul”, care a evidențiat câteva mijloace de îmbunătăţire duhovnicească.