Seri duhovniceşti la Biserica Harşu din Craiova
La Biserica "Sfântul Haralambie - Harşu" din Craiova se desfăşoară în Postul Crăciunului o serie de conferinţe duhovniceşti, sub genericul "Serile Harşu". În fiecare vineri, începând cu ora 18:30, personalităţi ale vieţii religioase şi culturale sunt invitate să vorbească credincioşilor pe diverse teme specifice Postului Naşterii Domnului. "Conferinţele duhovniceşti au loc după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Această iniţiativă a apărut din dorinţa de a veni în întâmpinarea credincioşilor noştri, care simt nevoia să dialogheze, să comunice, care au întrebări, care doresc să afle cât mai multe lucruri despre Biserică", a declarat preotul Viorel Dică, consilier la Sectorul Patrimoniu şi construcţii bisericeşti în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi paroh al Bisericii Harşu.
La întrunirea de vineri, 23 noiembrie, este invitat părintele Adrian Stănulică, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi preşedintele Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei. (Gabriela Popescu)