Seri duhovniceşti la jumătatea Postului în parohiile din Clisura Dunării
Praznicul Bunei Vestiri şi Duminica a treia din Postul Mare, numită şi Duminica Sfintei Cruci, au fost sărbătorite cu bucurie în întreg cuprinsul Clisurii Dunării. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, la jumătatea Postului, vineri, 25 martie şi duminică, 27 martie, în parohiile din Moldova-Nouă, Coronini şi Berzasca din Protopopiatul Oraviţa, au avut loc, în ceas de seară, tradiţionalele seri duhovniceşti, prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu atât la Parohia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", cât şi la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Moldova-Nouă, precum şi la parohiile Coronini şi Berzasca.
Din sobor au făcut parte cei 12 preoţi ce alcătuiesc Cercul pastoral-misionar Moldova Nouă, coordonat de părintele Remus Căta. La sfârşitul slujbelor, cei patru preoţi desemnaţi pentru cateheză, şi anume părintele Ioan Virgiliu de la Parohia Şuşca, părintele Dorin Nistoran de la Parohia Sicheviţa, părintele Mihai Ienea de la Parohia Coronini şi părintele Ioan Nedelcu de la Parohia Pojejena, au vorbit în cuvântul de învăţătură despre Taina Botezului şi Taina Cununiei, săvârşitorul şi primitorul Tainelor, rolul naşilor la botez şi la cununie, alegerea numelui la botez, făcându-se referire şi la întreita chemare a Mântuitorului din Evanghelia ce s-a citit. Seara duhovnicească a fost un popas de rugăciune la jumătatea postului, dar şi un imbold de a continua pe mai departe calea acestui post - privind la Sfânta şi de viaţă făcătoare Cruce - până la slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. (Pr. Remus Căta, Darius Herea)