Seri duhovniceşti pentru românii ortodocși din Viena
În perioada Postului Mare, Centrul religios-cultural „Dumitru Stăniloae” din Viena, Austria, organizează în fiecare duminică seri duhovnicești pe diferite teme. Aceste întâlniri au loc la Capela istorică ortodoxă românească din Viena și sunt organizate de părintele Emanuel Nuțu de la Centrul religios-cultural „Dumitru Stăniloae” din Viena. Înainte de susținerea meditației pe o anumită temă, credincioșii ortodocși români participă la slujba Paraclisului Maicii Domnului. „Am privit mai întâi asupra învăţăturii Bisericii noastre despre post şi folosurile lui, aşa cum apar în Sfânta Scriptură, apoi am încercat să pătrundem mai adânc în înţelesurile rugăciunii Sfântului Efrem Sirul. Am făcut un popas şi asupra urcuşului duhovnicesc aşa cum este descris în Scara Sfântului Ioan Scărarul. Scrierile părintelui Dumitru Stăniloae ne sunt de căpătâi în explicaţii. Nu lipsesc nici întrebările pe diferite teme religioase, care-i frământă pe credincioşi, dar mai interesante sunt remarcile pe care aceştia le fac pe marginea discuțiilor sau completările din experiența duhovnicească personală ori descoperită în lecturile particulare”, ne-a spus părintele Emanuel Nuțu. Centrul cultural-religios „Dumitru Stăniloae” din Viena a fost înfiinţat în 2009, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.