Serie de întâlniri sub genericul „Temei”, la Iași

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 22 Aprilie 2024

La Cercul Militar Iași va avea loc mâine, 23 aprilie 2024, lansarea seriei de întâlniri sub genericul „Temei”, inițiată de dr. Richard Constantinescu, istoric al medicinei și directorul Centrului Cultural „I. I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Prima întâlnire din această serie, „În căutarea tatălui pierdut. De la Asachi la Zosin”, îl va avea ca invitat pe prof. univ. dr. Neculai Seghedin, prorectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, coordonatorul volumului „Gheorghe Asachi - un spirit enciclopedic”, lansat în noiembrie anul trecut. „«Temei» este o mărturisire, este inima și adevărul a tot ce facem. «Dacă nu ai mers până la temeiul care e şi al lucrului şi al gândului, nu ai dat de temei», scria Constantin Noica. Pentru Asachi și Zosin, «temei» a fost un cuvânt de răspundere”, a subliniat Richard Constantinescu. Această întâlnire „va explora foamea de tată, într-o lume fără repere și fără temei”, după cum a explicat Richard Constantinescu, și va fi prilej pentru prezentarea ultimului volum pe care acesta l-a editat, „Tatăl prezent. Scrisori către fiul adoptiv”, de Panaite Zosin.