„Serile de film catehetic - Documentarele credinţei“
Duminică, 16 februarie, după slujba Vecerniei, în sala de festivităţi a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Reşiţa a avut loc proiecţia filmului „Preotul“ (producţie Rusia 2011). Evenimentul se înscrie ca o preocupare constantă în cadrul activităţilor catehetico-misionare pe care preoţii şi membrii Centrului de tineret al parohiei le promovează în seria evenimentelor „Serile de film catehetic - Documentarele credinţei“.
Scenariul filmului cu temă religioasă este bazat pe fapte şi personaje reale şi se concentrează asupra unui caz real din viaţa unui preot ortodox de la ţară, din Lituania, pe când aceasta era ocupată de fascişti în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul este realizat în regia lui Vladimir Khotinenko după romanul lui Aleksadr Segeni. În final, părintele paroh Borislav Tasici a desprins câteva idei, impresii şi pilde din mesajul filmului vizionat, care au fost transformate în alese îndrumări duhovniceşti, în atenţia celor prezenţi.
„Vizionarea acestui film, ce constituie temă de reflecţie, are şi un punct specific, esenţial, şi anume, edificarea credincioşilor în orientare spirituală a vieţii umane, prin mesajul convingător al peliculei cinematografice.
Regia acestui film imprimă o frumoasă aură duhovnicească protagonistului din acest film, extraordinar conturat de prestaţia actorului Sergey Makovetsky, în rolul părintelui Aleksandr.
Este surprins modul cum acest preot este rânduit de către Eparhia Pskovului să refacă viaţa liturgică din parohiile desfiinţate de bolşevici, mişcare susţinută de armata hitleristă, care avansează nestingherită în Ţările Baltice. Aici, în teritoriile Pskovului, el devine crainicul unei renaşteri duhovniceşti pe fondul unei Biserici desfiinţate, contestate, denigrate, şi se strecoară demn printre ororile războiului şi ale bolşevismului, păstrându-şi nealterat crezul creştin“, a menţionat pr. Borislav Tasici, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Reşiţa. Evenimentul organizat de parohia reşiţeană în seara Duminicii Fiului risipitor adaugă la seria pildelor din Evanghelie modele vrednice de principii creştine, pilde luminoase pentru credinţă, trăire şi evlavie creştină, desprinse din acest film de viaţă. „Întregul colectiv al parohiei, care a contribuit la buna desfăşurare a programului, are convingerea că apostolatul catehetic în această formă modernă de astăzi, de a face proiecţii video cu documentare, materiale specifice religioase şi chiar filme artistice de valoare, oferă posibilitatea să împlinim vocaţia Bisericii de a fi mărturisitoare în istorie pentru veşnicie, drept urmare, aceasta constituie o necesitate şi o şansă în activitatea ei misionară de azi“, a mai precizat pr. Borislav Tasici.