Serile duhovnicești ale parohiilor clujene din cartierele Gheorgheni și Bună Ziua

Un articol de: Marilena Asănica - 20 Martie 2017

La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, au continuat, vineri, 17 martie, serile duhovnicești din Postul Paștilor, ca semn de comuniune a preoților și credincioșilor din această parohie cu cei din parohiile vecine „Sfântul Mina”, unde este paroh Dumitru Bărbos, și „Sfântul Dumitru cel Nou”, unde este paroh Iacob Cismaș. În această serie a manifestărilor duhovnicești des­fășurate în cele trei parohii, vineri seară a fost gazdă Parohia „Nașterea Domnului”, unde s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, la care a participat un număr mare de credincioși care au umplut biserica. Cuvântul de în­vățătură adresat credincioșilor a fost rostit de preotul Dumitru Bărbos, care a dorit să transmită liniște în suflete, în lumea zbuciumată, unde „potolirea furtunii în viața noastră, ca în Evanghelie, începe atunci când strigăm către Domnul, adică atunci când prin credință și iubirea de cele sfinte primim putere și nădejde. Și bogăția sufletească întrece toate bogățiile pământești când acolo locuiește Cel ce a făcut cerul și pământul. Aşa cum ne învață Mântuitorul în pilda slăbănogului, locul de vindecare a sufletului, dar și a trupului este Biserica prin credința noastră sau a celor care ne iubesc, locul unde în­vățăm dragostea de cele sfinte și de aproapele nostru”. Ultima întâlnire din cadrul serilor duhovnicești va fi la Parohia „Sfântul Dumitru cel Nou” din Cluj-Napoca, miercuri, 22 martie.