„Serile duhovnicești” din Postul Sfintelor Paști, la parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Un articol de: Marilena Asănica - 01 Aprilie 2019

La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde este paroh Nicolae Buda, au continuat „Serile duhovnicești” din Postul Sfintelor Paști organizate împreună cu trei parohii vecine. De această dată, Biserica „Naș­terea Domnului” a fost gazda unde preoții celor trei parohii au oficiat Taina Maslului, la Vecernie, în prezența credincioșilor din parohiile „Nașterea Domnului”, „Sfântul Mina”, „Sfântul Dumitru cel Nou”, „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful”. Împreună cu preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, au slujit părinții Valentin Bochiș, Iacob Cismaș, Iustin Tira, Sorin Marciuc și Iliuță Popa.

Credincioșii au participat la slujbă în număr mare, iar la final au ascultat cuvântul de învă­țătură rostit de părintele Iliuță Popa de la Parohia „Sfântul Mina”, care a pornit de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel (Epistola a doua către Corinteni, 6, 16-18 - 7, 1), care se citesc la Taina Maslului: „Fra­ților, noi suntem templu al lui Dumnezeu Celui viu, precum Dumnezeu a zis că «Voi locui în ei și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu»”.

„Aceasta este o definiție simplă a omului credincios din toate timpurile, de atunci, dar și de azi. Astfel, templul este locul unde se sălășluiește Dumnezeu, locul în care locuiește Dumnezeu; iar dacă privim în sensul acesta propriu, Biserica este locul sfințit în care Dumnezeu se regăsește și în care noi venim să ne reîntâlnim cu Dumnezeu; aceasta suntem și noi, temple ale lui Dumnezeu. Iar, în al doilea rând, templul este de fapt și acel loc care are ca principală destinație slujirea lui Dumnezeu, iar noi, fiecare în parte suntem temple ale lui Dumnezeu în care El se sălășluiește, având principala menire de a-L sluji pe Dumnezeu (…) De asemenea, cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol  Petru 1. 18-21, accentuează faptul că noi suntem ai lui Dumnezeu pentru că prin jertfa Fiului lui Dumnezeu am fost răscumpărați de pe calea păcatului «căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi, ci cu sângele scump al lui Hristos». Astfel «noi nu mai suntem ai noștri pentru că în noi se sălășluiește Dumnezeu, Îl slăvim pe Dumnezeu și am fost răscumpărați prin jertfa lui Hristos, deci suntem ai lui Dumnezeu”, a spus pr. Iliuță Popa care i-a sfătuit pe credincioși să aleagă să fie „temple nu de ziduri, ci temple vii, cu responsabilitate pentru noi și pentru cei de lângă noi și prin primirea lui Hristos prin Sfintele Taine să conlucrăm cu Dumnezeu să împlinim voia lui Dumnezeu fiind răbdători, smeriți, blânzi cu inima pentru a ne găsi odihna întru Hristos Domnul”.

Următoarea „Seară duhovnicească” din Postul Mare va avea loc miercuri, 3 aprilie, de la orele 18.00, la Parohia „Sfântul Dumitru cel Nou” de lângă Interservisan. Ultima întâlnire va avea loc duminică, 7 aprilie, de la orele 18.00, la Parohia „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” de pe Strada Zăvorului nr. 5.