Servicii de incluziune socială în Alba şi Mureş
În judeţele Alba şi Mureş s-au deschis centrele de incluziune socială care oferă servicii de consiliere vocaţională şi motivaţională, mediere, orientare profesională şi sprijin pentru ocuparea unui loc de muncă pentru persoanele vulnerabile. Centrele sunt înfiinţate în cadrul proiectului "Implicarea clerului şi a membrilor comunităţii parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei", cofinanţat din Fondul Social European. Proiectul implementat de Arhiepiscopia Aradului are ca parteneri Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. (L.S.)