Servicii de transport adaptat pentru persoanele cu dizabilități

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 23 August 2019

Reprezentanții Fundației Filantropia Timișoara, animați de dorința de a schimba efectele negative pe care scleroza multiplă le are asupra calității vieții celor afectați, precum și ca să prevină aceste efecte în rândul noilor diagnosticați, au deschis începând cu anul acesta, la Timișoara, un centru comunitar de recuperare, pentru persoanele afectate de scleroza multiplă din Timișoara și din partea de Vest a țării.

Având în vedere că, la nivelul județului Ti­miș, există 100 de pa­cienți cu această afec­țiune, dintre care foarte mulți sunt nedeplasabili, la îndemnul Înalt­preasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Fundația Filantropia Timi­șoara a reușit, cu sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei și al Fundației Renovabis din Germania și al unor donatori privați, să achiziționeze, săptămâna aceasta,  un autoturism multi­funcțional, pentru a răspunde nevoilor acestor pacienți cu deficiențe locomotorii. Mijlocul de transport, în valoare de 22.870 Euro, a fost adaptat pentru transportul persoanelor care utilizează fotoliul rulant, după gradul de dizabilitate al fiecăruia. Autoturismul, omologat RAR, beneficiază de un spațiu generos, iar, prin suporții de spate și cap, oferă protecție și confort persoanei transportate în fotoliul rulant. Atunci când scaunul cu rotile nu se află în mașină, și când rampa sa de acces se rabatează, devenind podeaua portbagajului, autovehiculul are la dispoziție toate cele 5 locuri originale. 

„În februarie 2019, la binecuvântarea noului serviciu social destinat persoanelor ce suferă de scleroză multiplă, situat în Ti­mișoara, strada Iuliu Maniu nr. 40, IPS Ioan, Arhiepiscopul Timi­șoarei și Mitropolitul Banatului, evidenția responsabilitatea pe care o avem și față de cei care nu se pot deplasa și prin urmare nu pot beneficia de serviciile oferite de Fundația Filantropia Timișoara. Urmând îndemnul Înaltpreasfin­ției Sale, am găsit ca fiind mai potrivit să avem mijlocul nostru de transport adaptat pentru a răspunde nevoilor acestor pacienți”, a spus părintele Cristian Pavel, consilier social al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Activități pentru persoanele cu scleroză multiplă 

Știut fiind faptul că lipsa de informații în ceea ce privește diagnosticarea, accesul dificil la tratament și, în special, lipsa unei consilieri și a unui sprijin moral din partea unei comunități, duc la izolare socială, îngreunând procesul de tratament al bolnavilor, Centrul de la Timișoara desfă­șoară, în continuu, activități de informare, consiliere și recuperare prin psihoterapie și kinetoterapie, pentru grupuri mici de pacienți, dar și servicii de asistență la domiciliu și telemedicină, adresată pacienților cu această afecțiune neurologică cronică. În luna iulie, fundația a oferit cadre, scaune cu rotile și alte echipamente cu scopul de a le ușura viața pacienților cu nevoi speciale. Au fost și situații când membrii fundației au trebuit să adapteze intrarea în casă pentru ca beneficiarul să poată utiliza scaunul rulant.

De asemenea, în fiecare an, Fundația Filantropia Timișoara, în colaborare cu Asociația de Scleroză Multiplă din România, organizează, la Timișoara, un seminar dedicat pacienților cu scleroză multiplă. Seminarul, pe lângă faptul că este realizat ca un eveniment de informare și educație non-formală, adresat persoanelor cu scleroză multiplă, este organizat atât în vederea facilitării creșterii calității vieții pacienților prin îmbunătățirea cunoștințelor acestora privind managementul bolii, cât și pentru cunoașterea unor exemple motivante de viață cu scleroză multiplă. Nu în ultimul rând, seminarul are ca scop încurajarea persoanelor afectate de această maladie neurologică autoimună, care sunt adesea con­fruntați cu stigmatizarea provocată fie de rezonanța numelui bolii, fie de situațiile de viață dificile cu care se confruntă unele din aceste persoane după diagnosticare. 

Scleroza multiplă

Scleroza multiplă, denumită și scleroza în plăci, este cea mai frecventă cauză de invaliditate de cauză neurologică a adulţilor tineri, după cauzele de invaliditate determinate de traumatisme. Aceasta este o afecţiune neurologică cronică ce afectează sistemul nervos central, în special creierul, măduva spinării şi nervii optici. Scleroza multiplă poate provoca dificultăţi în forţa şi controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru, ale sensibilităţii şi ale funcţiilor mentale. Întrucât până în prezent nu se cunoaște niciun tratament pentru această afecțiune, diversele terapii urmăresc, în special, îmbunătățirea funcțiilor locomotorii ale persoanelor afectate. În România, din 10.000 de persoane diagnosticate, numai un sfert din pacienți au acces la consiliere și tratamente specifice cu medicamente compensate, în condițiile în care costul lunar al tratamentului se ridică la peste 4.000 lei pentru un singur pacient. Maladia afectează în special persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, iar un tratament adecvat poate ține boala sub control.