Servicii medicale pentru copiii cu dizabilităţi din sectorul 3
Primăria Sectorului 3 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului continuă proiectul Centrul Samuel' prin care sunt asigurate servicii medicale individualizate copiilor cu dizabilităţi.
În cadrul Compartimentului de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilităţi Complexe copiii cu nevoi speciale beneficiază de diverse terapii şi stimulare în funcţie de afecţiunea pe care o prezintă. Serviciile oferite au în vedere evaluarea şi elaborarea unui program educaţional individualizat, activităţi de stimulare-recuperare într-o grupă de şase copii, asigurate de personal specializat; dezvoltarea deprinderilor de viaţă, terapie specifică, activităţi de socializare în afara centrului şi suport pentru părinţi. Beneficiarii acestui centru sunt 15 copii cu vârste cuprinse între trei şi opt ani cu domiciliul pe raza sectorului 3.