Serviciile de Ambulanţă, în grevă din 31 mai
Peste 10 mii de angajaţi ai Serviciilor de Ambulanţă intră în grevă de luni, 31 mai, pe o perioadă nedeterminată, însă fără a afecta activitatea medicală de urgenţă. "Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale Sindicale "Ambulanţa" a hotărât ca, începând cu data de 31 mai 2010, ora 10:00, să declanşeze Protestul Naţional pe o perioadă nedeterminată, care se va desfăşura după un plan bine stabilit şi care a fost comunicat la toate organizaţiile de sindicat din Serviciile Publice de Ambulanţă, cât şi Ministerului Sănătăţii", se arată într-un comunicat remis ieri. Potrivit programului, luni se vor organiza mitinguri în incinta staţiei centrale a fiecărui serviciu de ambulanţă, începând cu ora 10:00, iar timp de trei minute vor fi pornite sirenele, în timp ce sistemele luminoase vor funcţiona pe toata perioada desfăşurării protestului. Printre activităţile suspendate pe perioada protestului, comunicatul menţionează: eliberări de certificate de deces, externări sau transporturile sanitare neasistate efectuate cu ambulanţe de tip A1 şi A2. De asemenea, din datele stabilite prin calendarul Blocului Naţional Sindical (BNS), începând cu data de 1 iunie 2010, între orele 12:00-14:00, vor fi organizate mitinguri la nivelul judeţelor, în faţa sediilor Prefecturilor. Mitingurile se vor desfăşura în câte zece oraşe reşedinţă de judeţ în fiecare zi.