Serviciile medicale de psihoterapie nu sunt decontate de CNAS

Data: 09 Martie 2011

Potrivit reprezentanţilor Colegiului Psihologilor din România, pacienţii români nu se prezintă la psiholog şi nu au acces la servicii de psihoterapie deoarece aceste servicii medicale nu sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ceea ce încalcă Rezoluţia Parlamentului European privind sănătatea mintală. "În România, cei care suferă de depresie nu se prezintă la psiholog şi nu au acces la servicii de psihoterapie pentru că acestea nu sunt decontate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate", a declarat purtătorul de cuvânt al Colegiului Psihologilor, Iulian-Laurenţiu Ştefan. Potrivit acestei rezoluţii, depresia reprezintă una dintre cele mai frecvente şi mai grave tulburări psihice, care conduce anual la creşterea alarmantă a ratei sinuciderilor şi a tentativelor de sinucidere şi că pentru prevenirea depresiei şi a sinuciderii, statele membre sunt obligate să garanteze tratamentul psihoterapeutic, în condiţii nediscriminatorii.