Serviciu de ambulanţă inaugurat la Bistrița
La Bistrița s-a inaugurat marți, 8 decembrie, Serviciul de Ambulanță al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, în prezenţa Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Înființat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” din Bistrița, serviciul este destinat transportului sanitar neasistat şi va asigura, în mod gratuit, pacienţilor nedeplasabili, internări, externări şi deplasări în scopuri medicale.
Președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Bistrița, părintele Marius Pintican, a spus: „Încercăm să întregim activitatea serviciilor noastre medicale în judeţul Bistriţa-Năsăud prin serviciile medicale pe care le desfăşurăm de doi ani de zile. Serviciul va deservi pacienţii care nu necesită asistenţă specializată, mai precis va veni în sprijinul persoanelor care vor să fie internate în spital şi care nu necesită supraveghere medicală intensă”. La sediul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Bistriţa va funcţiona un dispecerat, iar cei care doresc pot apela direct organizaţia la numărul de telefon 0363.107.076, iar din luna ianuarie și la numărul unic de urgență 112. Serviciul de Ambulanță va funcționa în regim gratuit pentru persoanele asigurate și cazurile sociale, în rest, pentru celelalte categorii, costurile vor fi minime.
La inaugurarea Serviciului de Ambulanță, alături de oficialități locale și județene a luat parte și Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a spațiului unde Serviciul de Ambulanță „Filantropia Ortodoxă” își va desfășura activitatea, precum și autospecialele puse la dispoziția bolnavilor.
IPS Mitropolit Andrei a subliniat că acest proiect este de un real folos pentru pacienții care de cele mai multe ori nu se pot deplasa și au nevoie de îngrijire medicală. „«Filantropia Ortodoxă» din Bistriţa desfăşoară mai multe proiecte, iar cel mai nou proiect este cel cu Serviciul de Ambulanţă. Înainte aveam două cămine de bătrâni, cantina socială din Bistriţa, centrul de zi pentru persoane din Bistriţa şi multe altele, dar preşedintele Asociaţiei «Filantropia Ortodoxă» din Bistriţa, părintele Ioan Pintican, a observat că mulţi dintre cei care apelează la ajutorul nostru sunt nedeplasabili şi cu maşini improvizate sau rugând pe unul şi pe altul să ne ajute să îi ducem la căminul de bătrâni. Să îi aducem aici la centrul Filantropiei pentru ajutoare, e mai greu. Atunci s-a născut această idee, să facem rost de o ambulanţă care să ne ajute la aceste servicii. Cred că e primul serviciu de felul acesta din Patriarhia Română. Noi sperăm că vor fi şi altele pentru că «Filantropia Ortodoxă» are filială mare şi în Cluj, dar acolo nu avem o ambulanţă ca şi aici. Poate în timp vom avea şi acolo pentru că, încă o dată vă spun, este de mare folos pentru a-i ajuta pe cei care nu se pot deplasa singuri”, a spus IPS Mitropolit Andrei.
Pentru implicarea în crearea Serviciului de Ambulanță „Filantropia Ortodoxă”, IPS Mitropolit Andrei a dăruit principalilor sponsori Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin” și diplome de aleasă cinstire.
Filiala Bistrița-Năsăud a Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” a fost înființată în 2012. În cei trei ani de activitate, asociația a deschis la Cușma și la Maieru două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu pentru întreg județul, iar la Bistrița un centru de zi, aflat sub ocrotirea Sfântului Simion, Cantina socială „Sfânta Filofteia” și Cabinetul medico-social „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei”.