Sesiune de comunicări în Parohia Timişoara-Iosefin

Data: 25 Septembrie 2011

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei, Parohia Timişoara-Iosefin şi Fundaţia "Preot Ioan Olariu" organizează mâine, 27 septembrie 2011, ora 10:00, în sala Paraclisului "Sfânta Maria", din incinta bisericii parohiale, Piaţa Alexandru Mocioni nr. 9, sesiunea de comunicări "Istorie, cultură, spiritualitate", dedicată aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea Parohiei Timişoara-Iosefin şi 75 de ani de la prima sfinţire a Bisericii parohiale cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Invitat de onoare va fi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Participă preoţi, istorici, cercetători, oameni de cultură, reprezentanţi ai unor confesiuni creştine din Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Comunicările ce vor fi susţinute se referă la viaţa bisericească din Banat, cultura şi spiritualitatea bănăţeană. "Cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, parohia noastră Timişoara-Iosefin organizează această sesiune de comunicări pentru a marca şi în felul acesta aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea acestei parohii timişorene şi, totodată, 75 de ani de la prima târnosire a bisericii parohiale. La sesiunea de comunicări participă preoţi, oameni de cultură, istorici şi reprezentanţi ai unor confesiuni creştine din Timişoara, dar sunt aşteptaţi şi credincioşii parohiei, pentru a cunoaşte mai îndeaproape trecutul istoric şi modul de desfăşurare a vieţii bisericeşti în Timişoara şi în Banat. Tematica acestei sesiuni de comunicări cuprinde o paletă largă de subiecte, care vor stârni cu siguranţă interesul credincioşilor parohiei noastre şi vor aduce o contribuţie substanţială la îmbogăţirea patrimoniului istoric al Bisericii bănăţene. Lucrările vor fi publicate într-un volum, ce va fi susţinut financiar de parohie, dar şi de Fundaţia noastră parohială "Ioan Olariu"", ne-a declarat părintele Ionel Popescu, parohul Bisericii "Naşterea Maicii Domnului". (Diac. Marius Mircia)